Aurel Dumitrașcu (21 noiembrie 1955, Piatra Neamț, județul Neamț – 16 septembrie 1990, București) a fost un poet, memorialist, profesor și muzeograf român,[2][3] recunoscut drept unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și al postmodernismului în literatura română.[4]
Date biografice
A fost fiul lui Petre Dumitrașcu, silvicultor, și al Mariei Dumitrașcu (născută Ana).[4]
A urmat studiile gimnaziale la Sabasa,[5] pe cele liceale la Borca (1974),[6] după care a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „AIexandru Ioan Cuza” din Iași (1987).[7]
Pe data de 16 septembrie 1990 se stinge din viață, înainte de a împlini 35 de ani,[8] la spitalul Fundeni din București, secerat de leucemie.[9]
Este înmormântat în satul natal, Sabasa, din Borca.
Activitate
După absolvirea liceului a lucrat ca merceolog și profesor suplinitor, iar după absolvirea facultății ca profesor și muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (din 1989). A frecventat cenaclul „Junimea” al Muzeului Literaturii din Iași și „Cenaclul de Luni” al Facultății de Filologie a Universității din București în perioada 1983 - 1987. Debutul editorial a avut loc în 1984 cu volumul de poeme „Furtunile memoriei" (editura „Albatros”).[10] A colaborat cu poeme la revistele „Tribuna”, „Dialog”, „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare” și altele.
In memoriam
În anul 1994 Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț în colaborare cu Consiliul Județean Neamț și Asociația Culturală „Conta”, a inițiat și organizat Concursul Național de Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitrașcu”.[11] Concursul s-a desfășurat până în 2003 după care, din cauza faptului că trei ediții consecutive organizatorii și juriul nu și-au dat acordul pentru a premia și publica volume care nu se susțineau valoric, concursul a fost întrerupt. La concurs pot participa autori români nedebutați în volum, din țară și din diaspora, a căror vârstă nu depășește 35 de ani împliniți.
Școala gimnazială din Sabasa (Borca) îi poartă numele.[12] În Piatra Neamț (cartier Dărmănești) există o stradă cu acest nume.
Volume publicate
„Furtunile memoriei”, editura „Albatros”, 1984
„Biblioteca din Nord”, editura „Cartea Românească”, 1986
„Mesagerul”, editura „Canova”, 1992
„Tratatul de eretică”, editura „Timpul”, 1995
„Mesagerul”, opera poetică, editura "Timpul", 1997
„Fiara melancolică”, 1999
„Scene din viața poemului”, 2004
„Divina Paradoxalia”, antologie, 2006
„Cine merge în paradis”, 2010
„Carnete maro”, jurnal, ediția I (2001-2005), ediția a II-a (2012) și ediția a III-a, editura „Cartea Românească”, 2019
„Frig. Epistolar Aurel Dumitrașcu - Adrian Alui Gheorghe 1978 - 1990”, ediția I (2008) și ediția a II-a, editura „Charmides”, 2014
„O mie și unu de picioare verzi”, antologie, 2018
„Concert cu păpușa de cârpe”, editura „Tracus Arte”, București, 2015
„Scrisori către T., corespondență inedită”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2015
„Epistole inedite 1979 - 1990. Scrisori către Gellu Dorian și Lucian Vasiliu”, editura „Junimea”, 2015
„Haimanaua Singurătate, epistole inedite”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2017
„Poeme inedite – Lebăda care închide infernul”, editura „Muzeul Literaturii Române”, 2018
„Corespondență inedită cu Liviu Antonesei și Nicolae Sava”, editura „Junimea”, 2019
Antologii
„Young Poets of a New Romania”, Forest Books, Londra, 1992
„Antologia poeziei generației ’80”, editura „Vlasie”, 1993
„Antologia poeziei române de la origini pînă azi”, editura „Paralela 45”, 1998
„Romanian Poets of the '80s and ’90s”, editura „Paralela 45”, 1999
Premii
Premiul „Mihai Eminescu” al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul „Biblioteca din Nord”
Premiul Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmației
Premiul Festivalului „Nicolae Labiș”, Suceava
Opinii critice
Laurențiu Ulici în „România Literară”, nr. 5/1984
Constanța Buzea în „Amfiteatru”, nr. 1/1985
Val Condurache în „Contemporanul”, nr. 13/1985
Radu Călin Cristea în „Familia”, nr. 4/1985
Constantin Pricop în „Convorbiri literare”, nr. 5/1985
Nichita Danilov în „Convorbiri literare”, nr. 4/1987
Radu Săplăcan în „Astra”, nr. 4/1988
Gheorghe Grigurcu, prezentare la volumul „Mesagerul”, editura „Timpul”, 1997[13]
Alexandru Cistelecan, „Dicționarul scriitorilor români”, vol. II, D - L, editura „Fundației Culturale Române”, 1998[3]
Marin Mincu, „Poezia română actuală. O antologie comentată„, vol. I, editura „Pontica”, 1998[14]
Ion Bogdan Lefter, „Scriitori români din anii '80 - '90”, dicționar bio-bibliografic, volumul I, A - F, editura „Paralela 45”, 2000
Nicolae Manolescu, „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, editura „Paralela 45”, 2008
Marian Popa, „O istorie a literaturii române de azi pe mâine”, volumul II, editura „Semne”, 2009
Referințe critice
Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat.
„Numele acestui Zburător al versului era Aurel Dumitrașcu. Copil al pămîntului moldav, a refăcut traiectoria întunecată a creatorilor morți de timpuriu.” (Gheorghe Grigurcu)
„A fost odată ca niciodată un tânăr poet cu plete blonde, cu un chip în trăsăturile căruia forța bărbătească se îngâna cu o suavitate aurie, pâcloasă, de revărsat de zori văratici, adâncindu-și echivocul în privirea visătoare și iute lunecătoare, contemplativ-ironică. Îmi adresa scrisori docte și subtile (ca și altor câtorva scriitori, după cum am aflat ulterior), cu mult înainte de a-l fi întâlnit, fugar, de două-trei ori, în 1990, anul de foc al țării care l-a mistuit la 35 de ani neîmpliniți. Se adunau în acele pagini epistolare impresii de viață și de lectură, într-un amestec entuziast, ca o fermentație a personalității, pe care scriitura mediată și caligrafică nu izbutea a-l ascunde. Observații mature, chiar adînci, se întâlneau ciudat cu o fanfaronadă pe care n-am interpretat-o de la început așa cum se cuvenea, pe latura ei de afirmare neliniștită, fantastă, precum o expresie a panicii morale. Predomina un protest împotriva opreliștilor, împotriva falsității totalitare, în general, sfidate prin tăietura exemplară a unei existențe de intelectual situat într-o recluziune provincială, străvezie grație unei mari apetențe culturale. Numele acestui Zburător al versului era Aurel Dumitrașcu.” (Gheorghe Grigurcu)[13]
„Nu trebuie să se înțeleagă greșit că Aurel Dumitrașcu ar fi doar un poet serafic, lipsit de fiorul existenței autentice și că poezia sa ar derula un nesfîrșit scenariu de recuzită livrescă; în mod paradoxal, cu cît mărcile intertextuale își rînjesc colții amenințători din poem către formele vii ale realului, cu cît tensiunea discursului crește «ca într-un cunoscut poem de vară», are loc o transgresiune subtilă între real și text (și invers) și nu se mai poate afirma cu exactitate unde începe sau cum se manifestă una sau alta, într-atît actul poetic le surprinde vitalitatea geamănă, ascunsă în pliurile sîngerii ale discursului.” (Marin Mincu)
„Scriind o poezie de ostentații deconstructive, Aurel Dumitrașcu complotează, firește, și împotriva metaforei și a sugestivității, dar în devălmășia discursului său el aruncă din loc în loc, cu metodă, cîte-un grăunte iradiant, vibratil, pus să contrasteze cu șarja sarcastică...” (Alexandru Cistetecan)