Adunarea deputaților a fost înființată ca și cameră inferioară a Parlamentului român, prin Constituția din 1866.[1][2] Modul de alegere și de funcționare a suferit modificări de-a lungul timpului.[2]
Camera Deputaților, asemenea Senatului, este condusă de un Birou Permanent, format din președinte, vicepreședinți, secretari și chestori.
Președintele Camerei Deputaților ale drepturi disciplinare asupra celorlalți membrii ai Camerei sale, acesta putând impune anumite sancțiuni cu scopul menținerii bunei desfășurări a ședințelor. În caz de necesitate, Președintele poate cere Biroului Permanent sancțiuni mai severe, precum excluderea temporară a deputatului din ședințele Camerei.[4]
Chestorii exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate de Cameră.[5]
Deputații sunt reuniți în grupuri parlamentare. Dintr-un grup parlamentar trebuie să facă parte cel puțin 10 membri. Grupurile parlamentare sunt un indiciu în ceea ce privește componența politică a Camerei Deputaților.
Grup parlamentar
Număr de membri
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD)
^Roberta Anastase, revocată din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Valeriu Zgonea, noul președinte al Camerei[nefuncțională], 4 iulie 2012, România liberă, accesat la 4 iulie 2012
^Valeriu Zgonea a fost ales președinte al Camerei Deputaților, 3 iulie 2012, Liviu Dadacus, Ziarul financiar, accesat la 4 iulie 2012
^Luminita Pirvu (), „UPDATE PSD își păstrează majoritatea: Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților - Politic”, HotNews.ro, accesat în
Bibliografie
Bădescu, M., Drept constituțional și instituții politice; Curs universitar, București, Editura Hamangiu, 2023.
Lectură suplimentară
Din însemnările unui fost reporter parlamentar. Camera deputaților. 1919-1939: (Note și memorii)., Ion Constantinescu, Editura politică, 1973